În perioada
16.02- 20.02 s-a desfășurat „Decada
claselor primare”, timp în care
elevii au fost implicați într-o
serie de măsuri extrașcolare dând
dovadă de ingeniozitate, spirit actoricesc și aptitudini muzicale. Elevii
au fost pregătiți de cadrele
didactice, care au depus tot
efortul la realizarea
acestui eveniment
tradițional pentru Liceul Teoretic„Ioan
Vodă”.
În cadrul activității „Am
pierdut un poet, dar
am câștigat un ambasador în ceruri”, elevii clasei a II-a „A”, împreună cu d-na Leonti Natalia și Nistor Ana, au adus
un omagiu marelui poet
Grigore Vieru prin intermediul
cântecului și a poeziei. Activitatea „În Poenița muzicală”,
condusă de către Antohi
Natalia și Vodeanov Lucia, a reușit să
evidențieze dragostea celor mici
față de muzică și de artă.
De asemenea, în cadrul acestui eveniment, a fost și concursul „Miss Degețica”,condus de către Jecov Stepanida
și Codreanu Valentina, unde au participat elevele claselor primare dând dovadă de inteligență, spirit actoricesc, eleganță și
frumusețe.
Săptămâna „Decadei claselor primare” a fost încheiată vineri, în cadrul „Galei
premianților”, condusă de către
Codreanu Valentina, unde au fost
premiate toate clasele participante.
Copii au avut parte de spectacolul
„Căsuța iepurașului”, pregătit de
către elevii clasei a II-a împreună cu
d-na Dolgaliov Natalia
și d-na Babaian Ana.
În
cadrul Liceului Teoretic „Ioan Vodă” anul
acesta a fost înființat teatrul de
păpuși „Bobocel ”,care are următoarele obiective:
cultivarea dragostei elevilor pentru artă și
cultură, dezvoltarea capacităților oratorice, implicarea elevilor în diferite activități
extrașcolare unde ei vor
avea oportunitatea să-și manifeste
talentele de viitori actori.
Înființarea acestui
teatru de către corpul didactic este
dovada faptului că în cadrul acestei instituții se acordă o foarte mare
atenție activităților cu caracter
cultural promovând și stimulând
talentele și aptitudinile elevilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu